ProConsulting - Definiţia succesului
Despre noi |
Fondată în martie 2003 de către o echipă de profesionişti în domeniul economic, compania ProConsulting oferă o gamă largă de servicii în domeniul organizării şi dezvoltării afacerilor, finanţelor, managementului şi investiţiilor. Din octombrie 2010, ProConsulting este membru cu certificat de atestare AMCOR
(Asociaţia Consultanţilor în Management din România), fapt ce garantează profesionalismul şi respectarea principiilor etice în acordarea serviciilor de calitate în consultanţă.
Valorile şi cultura companiei noastre, orientate spre clienţi, îşi focusează eforturile pe proceduri şi standarde înalte de calitate, ce servesc drept suport în stabilirea relaţiilor pe termen lung cu clienţii.
În cei 8 ani de activitate, compania a elaborat peste 1600 de planuri investiţionale pentru atragerea resurselor financiare şi a format un portofoliu de peste 700 clienţi fideli. Compania colaborează cu toate băncile locale comerciale, instituţii de micro-finanţare, cît şi fonduri internaţionale de investiţii.
Compania este partener cu instituţii şi proiecte locale şi internaţionale, precum: IFAD, Ministerul Economiei, Parteneriat Public Privat, proiectul PNUD, Mentor Finance (România), Camera de Comerţ şi Industrie, compania „Alt-Invest” (Rusia) şi AMCOR (România).
Totodată, compania ProConsulting este acreditată la programul BERD, Business Advisory Services (BAS)şi programul Băncii Mondiale „Ameliorarea Competitivităţii”.
Misiune Compania noastră a fost creată cu scopul de a sprijini întreprinderile mici şi mijlocii în domeniul finanţelor, management şi investiţii. Oferind servicii profesioniste de consultanţă, ajutăm clienţii noştri să-şi atingă scopurile şi contribuim la sporirea valorii afacerilor lor. Identificăm finanţarea pentru planurile tale, dezvoltăm planuri pentru ideile tale, implementăm idei pentru dorinţele tale de afaceri. Valorile noastre sunt: ▪ etica în afaceri ▪ orientarea către clienţi ▪ profesionalismul ▪ corectitudinea ▪ confidenţialitatea Avantajele de a colabora cu Compania noastră sunt: ▪ ProConsulting este cunoscută ca unul din liderii de consultanţă în analiză şi elaborare de proiecte investiţionale. ▪ Echipă profesionistă de consultanţi care vin în întâmpinare pentru a soluţiona problemele Dumneavoastră. ▪ Experienţă de peste 6 ani în domeniu business consulting. ▪ Parteneriate de lungă durată stabilite cu Organizaţii Internaţionale şi companii de consultanţă străine. ▪ Calitatea lucrărilor elaborate şi a serviciilor prestate. ▪ Utilizarea soft-urilor specializate de planificare şi analiză financiară. ▪ Respectarea standardelor internaţionale UNIDO în elaborarea proiectelor investiţionale. |
Clienti | ![]() |
|
Parteneri |
|
Ţara | Moldova |
---|---|
Oraş | Chisinau |
Adresa | Petru Movila 23/9 |
office@proconsulting.md | |
Telefon | + (373 22) 22-10-57 Tel./fax: +(373 22) 21-00-89 |
Telefon mobil | +373 79-758-553 |
Website | web:www.proconsulting.md |